Despre Schimb de Carti Brasov

***Schimb de Cărţi Braşov este organizat de Sabina

Sabina MunteanuAnul trecut în mai, participam eu însămi la prima mea ediţie (a doua lor ediţie) a Bookcrossing – cum era denumit atunci. Eram pentru o perioadă scurtă în Bucureşti, iar cartea pe care am lăsat-o acolo în circulaţie era una ce abia o cumpărasem, căci parcă nu vroiam să merg cu mâna goală. Amestecul acela de ceai, cărţi, discuţii despre cărţi, autori, metafizică dar desigur şi multele alte discuţii ce nu aveau legătură neaparat cu nişte cărţi mi-a lăsat o impresie plăcută. Ba chiar mai mult de atât.

Desigur, dincolo de multele impresii ce se pot aduna despre Schimb de Cărţi în general, concluzia este simplă: întâlnirile nu sunt nici pe departe atât de reci pe cât ar putea să pară – ci, dimpotrivă, este genul de întâlnire de-a lungul căruia este aproape imposibil să nu te simţi bine, discutând cu lumea din jur, schimbând impresii şi păreri despre acele felii de cultură pe care le înfăţişează cărţile. Şi desigur, nu numai despre acestea, ci despre orice. Astfel, invitaţia la Schimb de Cărţi este adresată tuturor.

După succesul în Bucureşti al Schimbului de Cărţi, dar şi în alte oraşe ale ţării, organizăm şi în Braşov acelaşi tip de întâlnire începând cu luna următoare a anului curent. :-)

Vă aştept pe toţi, cu sau fără cărţi, la începutul lunii viitoare, undeva în Braşov.

Sustine Schimb de Carti Brasov

Logo Schimb de Carti Brasov - un proiect www.bookblog.ro

De la intalnirile trecute: